Toti vrem, putini obtinem.

 Un lucru am invatat...nu te poti judeca decat pe tine. Nu ai cum sa o faci cu altul, nu ai cum sa spui despre o alta persoana ca judeca pe cineva, e impropriu spus. Tu te judeci pe tine propagand asupra celuilalt lucrurile care de fapt nu iti plac la tine. Iti judeci incapacitatea de a te ierta, ceea ce iti creaza un handicap social. Iti judeci neputinta de a trece peste anumite situatii, rezistenta in fata unor momente trecatoare, iar acestea iti vor invenina viata ca un arsenic... nedetectabil, daca se administreaza putin si des. Te va schilodi pana te vei vedea o victima a celorlalti. Toate astea de frica ta le faci, de frica propriei judecati. Iar fricile ne umbresc sufletul si ne intuneca mintea, acestea nemafiind capabile de a exterioriza emotii si ganduri pozitive despre ceilalti.

Ok. Toti suntem oameni. Ok, toti avem nevoi si toti vrem sa ni le satisfacem. Toti incercam sa facem fata provocarilor cum stim mai bine. Unii tolerand, altii ripostand, unii plecand, altii ramanand unde acumuleaza frustrari. Repet, toti! Nu exista exceptie. Insa am vazut tot mai des spunand "ma judeca ceilalti". NU! Nu te judeca nimeni. Sunt doar pareri... ale unui om, un alt om dintre miliarde de altii. Poate viata lor s-a intersectat cu a ta pe un segment infim de timp si spatiu. Tu dai importanta lucrurilor. Tu esti responsabil pentru perceptia mesajelor emise de ceilalti. Tu esti cel care decide cum raspunzi acestei perceptii. Asuma-ti aceasta putere pe care o ai.

Incearca sa faci o mica schimbare: in loc sa ii critici pe ceilalti, gaseste-le scuze. Si  lumea ti se va schimba!

Suflet regasit

Eh, am luat o pauza cam lunga de la scris.

Dar am realizat in aceasta pauza ca m-am regasit. Mi se facuse dor de mine, de sufletul meu exact cum este el.  Trebuie sa recunosc, nu-l mai vazusem de mult. Era asa de bine ascuns intre toate aparentele, pierdut in vieti care nu erau ale lui.

Dar usor usor s-a dus toata ceata care-l invaluia. A iesit la suprafata, ca o bula de aer din apa, ca lumina prin intuneric. Uitasem cat de generos si bland poate fi, cat de maiestuos in iubirile lui si cat de... plin... complet si perfect e.

Il mai vizitam din cand in cand serile, insa fara sa stau prea mult. Ma speria atata sinceritate. Ha, ha... si acum se mai lupta cu acuzele mele sau cele exterioare cum ca este prea franc, insa iese victorios ca o pasare Phoenix. Ii admir impetuozitatea cu care trece prin situatiile la care il expun pentru ca, doamne... cat de greu mi-a fost sa ii castig prietenia. Nu a fost usoara o astfel de aventura. Prietenia lui e castigata numai oferindu-i un singur lucru. Si el a inceput sa ma vada  ca muza pentru care traieste. M-a facut preoteasa credintelor lui si nu a avut nevoie de demonstratiile cu care ma minteam singura ca e ceea ce trebuie sa fac. Schimb pe schimb, imi ziceam. El nu are nevoie de toate tertipurile cu care noi, oamenii, ne mintim in societate. El nu-mi cerea decat sa fiu sincera cu mine si sa am incredere in el. Atat.

Intr-un final...toti devenim cine, de fapt, suntem.