Oare fluturii zambesc?

    Cand eram mica ma intrebam de ce trebuie sa dormim. De ce furnicile nu ne baga in seama, daca ne vad ca pe niste giganti sau daca sunt total inconstiente de noi.
    Inca ma intreb ce fac fluturii cu timpul lor. Ce gandesc animalele in cele 24 de ore ale zilei. Oare copacii se gandesc ”o sa-mi pun eu creanga pe ala pentru ca a mancat din roadele mele...o sa-i dau eu vreo 2 frunze peste ochi”?
    Azi ma uit la pisica mea si ma-ntreb...ce i-am oferit eu ei? O casa? Hrana constanta? Grija? Atentie? Sau i-am furat experientele libertatii?! Ori i-am ingradit natura de pradator intr-un apartament?
    De ce mereu avem impresia ca daca luam ceva sau pe cineva sub tutela noastra, ii si salvam? De ce mamele isi educa copiii dupa regulile societatii, dupa cum nu trebuie copilul sa ii deranjeze pe ceilalti, în timp ce el poate fi deranjat de aceasta idee in sine? De ce mamele uita de sufletul copiilor lor  si uita ca de fapt ei le-au ales ca mame. Asta e multumirea pe care parintii o aduc copiilor pentru ca i-au ales sa le fie mama si tata?
    Practicam ingratitudinea la cel mai inalt nivel si tot noi suntem cei care nu inteleg ce se intampla ”de avem numai ghinion”? Suntem pe deplin inconstienti ca singura persoana contra careia trebuie sa luptam suntem noi insine. Noi, cei inecati in negativism. Noi, cei barfitori si rautaciosi. Noi, cei inactivi si lenesi. Noi cei plangaciosi si dependenti. Noi, cei care in prima faza ne gandim ca celalalt ne vrea raul sau e invidios pe noi. Noi, cei cu intentii care nu ne fac cinste. Impotriva acestor multiple lipsuri ale calitatii umane trebuie sa luptam. Si niciodata impotriva celorlalti...ci a noastra.
    Eu inca astept ziua in care ma trezesc de dimineata si voi sti ca e pace intre oameni pentru ca stiu sigur ca am trait asta la un moment dat. Stiu ca fieare din noi a stiut exact ce are de facut si ne schimbam zambete din priviri atunci.

    Si oare...de ce trebuie sa dormim? Si ce fac fluturii in timpul lor? Oare in zborul lor zambesc?