Revoltă

Mă revolt!
Am un alt punct de vedere.
Nu există doar rău sau doar bine exista echilibru. Universul este atât de inteligent si prezent încât atunci cand cineva este prea bun, altcineva va fi prea rău. De obicei este tot persoana aia, dar fără să se vadă la suprafață.
Gândiți-vă la talerele unei balanțe care trebuie să stea la egalitate mereu. Nu trebuie să se exagereze nici într-o parte, nici în cealaltă pentru ca acestea sa își mențină echilibrul. Dacă faci o gaură în pământ, pământul scos de acolo va fi grămăjoară în altă parte.
Așa este și cu caracterul si atitudinea omului. Noi suntem învățați că dacă renunțăm la anumite lucruri e mai bine, ești bun.. dacă faci compromisuri, ești bun. Acea energie din renunțarea ta va fi transmutată în altă parte, la tine sau la altcineva, ca trăsătură “negativă”, egoistă. Acestea nu sunt fapte bune sau fapte rele. Sunt doar echilibru, universul își menține echilibrul, nu îți ia ție nimic, tu îi dai drumul să plece. Fiți conștienți că sacrificiul de sine nu vă ajuta nici pe voi, nici pe ceilalți.
1. Pentru că voi așteptați ca ceilalți să fie la fel ca voi..martiri – ceea ce este foarte egoist din partea voastră.
2. Pentru că ei trebuie să poarte pe umerii lor energia pe care voi o dați de bunăvoie – practic îi obligați să își asume responsabilitatea de a fi martiri, chiar daca nu au puterea necesara care să susțină asta. Acest lucru se numește manipulare subtilă – altă trăsătură negativa.
Spre exemplu:  iubirea de sine – o persoană care nu se iubește pe sine așteaptă foarte mult de la persoanele din jurul ei, încercând să echilibreze energia de care are nevoie. Nu este corect nici față de ea, nici față de ceilalți. Nu-i împovărați cu ceea ce trebuie sa faceți voi – să vă iubiți.
Fiți buni, dar nu exagerați. E și o vorbă din bătrâni că “ce-i mult, strică”. Așa este. Faceți compromisuri, dar nu va striviți vouă dorințele sau iubirea, pentru că nu așa faceți bine umanității.
Sunt din ce in ce mai multi oameni care spun că nu este uman să faci X lucru, e rău..realizați că dacă a fost un rău făcut undeva, este tot vina noastră - a fost făcut un bine în exces în altă parte.
Universul are căile sale prin care se echilibrează, mai trebuie sa conștientizăm și noi că suntem picătură de univers. Și la fel, trebuie să ne echilibrăm ca să fim în armonie cu ceilalți.
Armonia nu înseamnă ca trebuie sa faceți orice compromis ca să fie liniște. Uneori o cearta bună aduce echilibru, un argument mai dur, la fel. Nu vă speriați de contra-argumente pentru că ele există doar pentru că voi exagerați cu “bunătatea”. Fiți conștienți că bine fără rău nu există. Și trasatura aceasta este si in voi. Exemplul de mai sus: o persoana care nu se iubește destul pe sine așteaptă să o iubească altcineva și aici deja ai transformat ceea ce crezi tu că e bine în ceva rău – aștepți să îți umple altcineva golul lăsat de tine, dar nu ești conștient că altcineva oricât te-ar iubi, pentru tine nu va fi de-ajuns. Și așa ajungi sa fii vampir energetic doar pentru că tu ai decis că trebuie să te iubească altcineva, nu tu. Sacul acela va fi întotdeauna fara fund daca il umple altcineva. Iși va cunoaște limitele numai daca este umplut de tine.
Așa că mă repet: nu mai faceți voi atâtea “acte de caritate” dacă acele acte constau în a pune și pe altcineva la “treabă”.  Noi femeile avem darul de a aștepta. Și așteptam…și mai așteptam puțin…până se face mult. Asta pentru că avem impresia că partenerul are o datorie de făcut, să ne dea nouă atenție, să ne iubească pe noi în detrimentul lor (am întâlnit și bărbați cu atitudinea asta, așa că nu cântați victorie, băieți!). Ce nu realizăm noi de fapt e că noi am pasat această responsabilitate lor și plângem ca divele pe la toate colțurile ca nu suntem iubite cum trebuie. Și ce credeți?! Chiar nu suntem, dar nu este vina lor, ci a noastră. Noi nu ne iubim cum trebuie. Cum ar fi ca eu sa îi cer iubitului meu să mă iubească, daca eu nu o pot face?! Vă dați seama că as găsi mereu câte ceva defectuos în modul lui de a-mi arăta iubirea?!
Până și plecarea dintr-o relație arată că te iubești, că îl iubești pe celălalt. Așa că nu vă fie frică să vă iubiți din tot sufletul. Voi sunteți de ajuns, indiferent ce vă spun mamele, mătușile, babele societății. Gândiți-vă că nici ele poate nu au fost cele mai împlinite femei așa că sincer vorbind, nu sunt în măsură să dea sfaturi. Oricât de mame ar fi ele…sau tați. Dacă voi nu considerați că are autoritatea de a vă da sfaturi, răzvrătiți-vă așteptărilor lor. Este dreptul vostru să vă alegeți o cale a voastră, proprie. Dar faceți-o cu responsabilitate față de voi. Nu acceptați responsabilitățile pe care încearcă alții să vi le dea, dacă voi considerați că nu sunt ale voastre. Este dreptul vostru sa spuneți nu.
Dacă vreți să faceti bine umanității: echilibrați-vă! Doar așa faceți un bine societății. Nu sacrificând-vă.

Pace și iubire!

Ochelarii de Luni

Nu știu cum sunteți voi, dar eu aștept cu nerăbdare ziua de Luni.

Aștept Lunea pentru că începe o nouă săptămână și cu ea in nou capitol în viața mea. Încă un proces de 7 zile pe care il am de trecut după fiecare Duminică seară. Nu știu dacă va fi bună sau rea săptămâna ce va urma, dar cu siguranță voi învăța ceva nou. Sau așa privesc eu lucrurile, ca pentru prima dată. Fiecare zi are în ea ceva fascinant încă din zori.
Nu e niciodată plictisitor să înveți ceva nou. Ce-i drept, am mai avut zile de Luni, dar niciodată Lunea 10790 din viața mea. Chiar dacă am aceeași rutină. Vreau să văd ceva nou și proaspăt în acea rutină în fiecare Luni.
Am glumit! Nu am nicio rutină. Niciodată nu m-am putut ține de una. Și poate nici nu trebuie. Poate în haos trebuie să mă învârt și să îmi găsesc echilibrul și liniștea acolo. Poate sunt golul din mijlocul uraganului. Poate trebuie să curăț tot ce nu e natural prin naturalețe sau ce e instabil prin instabilitate. 

Sau poate sunt un fluture care mai are o zi de trăit, ce zboară bezmetic de la o floare la alta, de la buruiană la mugurii din copaci.
Dacă tot viața are cursul ei și eu nu știu care e, de ce sa nu mă bucur de toată natura și legile ei?! La urma urmei, fiecare anotimp moare în următorul. Eu de ce nu aș onora moartea sau sfârșiturile? Și dacă tot e așa, dacă tot mă îndrept către dezastru, de ce să nu o fac într-o limuzină? Limuzina roz și ochelarii iubirii.

Timpul este făcut să treacă, asta e datoria lui. A mea este sa onorez legile naturii, indiferent cum sunt ele. Datoria mea e să îmi trăiesc zilele mele, nu pe ale altuia, să văd tot ce mă înconjoară indiferent cum e acel tot.

E frumos sa mă preocup de mine, de ceea ce fac eu, fără să cad în capcana responsabilității aruncată de ceilalți. Probabil veți spune că ar trebui să mă simt vinovată pentru asta, dar nu prea mă simt. Mă simt împăcată și detașată de dramele altora proiectate asupra mea. Nu mai e așa dificil să le ignor acuzele și ceea ce contează e primul pas pe care îl fac spre ușă, să ies fără scuze de prisos sau chiar fără niciun cu cuvânt.

Și de fiecare dată când ies, îmi pun ochelarii de Luni.

Folosește-mă

În viață suntem obișnuiți să ne folosim unii pe alții. Cum ne folosim, ne definește așa că iți dau instrucțiunile mele de folosire:

Folosește-mă...
Pentru viață, pentru bucurie pentru tot ce nu poate fi cumpărat.
Folosește-mă...
Pentru tot ce poate fi valorificat cu umanitate, fericire și iubire.
Folosește-mă...
Pentru proiecte de caritate și unde oamenii se ajută între ei.
Folosește-mă...
Ca să te vindeci de angoase, depresii și teamă.
Folosește-mă...
Pentru zâmbet, pentru frumos, pentru artă.
Folosește-mă...
În cântec, în pensula și guașele pentru picturi.
Folosește-mă...
În dans, în ritm și-n pasiune.
Folosește-mă...
Pentru creație, pentru "mereu" și fără jumătăți de măsură.
Folosește-mă...
Pentru întreg, pentru unitate și autenticitate.
Folosește-mă...
Pentru Pământ și pentru Univers, pentru Lună și pentru Soare.

Dacă nu ai astfel de abilități sau intenții, pleacă!
Pleacă înainte să te cunosc, nu ieși în calea mea pentru că nu mă vei uita, iar eu...nu te voi ierta.

Măcar o data în viața

Acest articol este despre un prieten drag, el m-a rugat să îl scriu. Mint, eu i-l dedic.

    Deși nu m-a întrebat niciodată direct ce înseamna el pentru mine, știe ce este. Și asta e unul din lucrurile pe care le admir la el - niciodată nu pune la îndoiala ce este el pentru mine. Nu pentru că nu îmi știe părerea, ci pentru ca o știe pe-a lui...și chiar foarte bine.

Este persoana care nu are nici un pic de modestie socială, în schimb este modest în sensul universal al cuvântului. Nu va faceți griji, niciodată nu ar recunoaște asta.

Își știe defectele mai bine decât își etalează "perfecțiunile" și niciodată nu încearcă sa le mascheze. E genul de om căruia dacă nu ii recunoști defectele, nu ii poți aprecia calitățile. Și are multe, credeți-mă pe cuvânt. Sa nu îl pună cineva la încercare, pentru ca va întoarce toate planurile și strategiile împotriva "atacatorului". Acesta din urmă pierzând din violența propriile sale arme. Nu degeaba Josephine Hart spune ca "oamenii răniți sunt periculoși - ei știu ca pot supraviețui".

Este dureros de franc. Este nerecomandat să stai în preajma lui fără să poți înghiți pastila adevărului brut, neșlefuit. Nu vă gândiți ca judecă pe cineva, nu... El este naratorul unei povești, înțelege rolul fiecărui personaj și-l accepta așa cum este. Este printre cele mai obiective persoane pe care eu le cunosc. Vă spun asta pentru că recunosc de la distanta astfel de persoane. Au o abilitate aparte de a iubi necondiționat și a fi detașați în același timp. Rar, știu. Sunt norocoasă că am întâlnit astfel de persoane.
Este extrem de generos. Acum, mulți dintre voi, vă veți gândi la bani. Nu numai. Este generos cu informațiile pe care le deține, cu optimismul pe care îl împarte, cu toleranța pe care o arată, cu sprijinul pe care îl oferă. Întotdeauna este excesiv cu toate și nu se poate abține nici măcar când e supărat.

Are și o mare slăbiciune: înțelepciunea mea - zice el. Nu mă întrebați de ce, el are deja toate răspunsurile în ceea ce îl privește și uneori mă întreb dacă nu cumva sunt întrebări retorice. Se uită totuși la mine de parcă așteaptă un răspuns.
M-a întrebat la un moment dat, de ce fug femeile de el. Curioasă întrebare. De ce? Pentru ca este genul de bărbat care se respectă atât de mult pe sine și își respecta masculinitatea încât reușește să scoată feminitatea din orice femeie. Pentru el, doar trăsătura de a fi femeie ii inspira respect. El nu a fost niciodată dezamăgit de femei. Nu pentru ca a avut numai femei perfecte, ci pentru ca nu a ales sa vadă asta în ele. Nu va gândiți ca face mătănii în fata femeilor sau ca este vreun Eminescu al anilor 2000. Nu, este asertiv în ceea ce îl privește, dar își primește fiecare "lovitură" cu atâta demnitate încât crezi ca el câștigă de fiecare data. Și exact așa privește lucrurile. Prin urmare, femeile nu au cum să fugă de el, ci doar de ele..de feminitatea lor.
În fine, încerc să îi răspund:
Femeile nu se mai cunosc nici pe ele, s-au pierdut în atâtea secole de sclavie încât ele au impresia că dacă sunt supuse bărbaților lor, vor avea o căsnicie/relație fericita. Ele mereu trebuie să își satisfacă bărbatul, să nu cumva să îl supere și toate elucubrațiile posibile. Bărbații, și ei după tot atâtea secole de dominație asupra femeilor, nu mai știu cum să fie recunoscători pentru orice primesc din partea femeii pentru că au impresia ca li se cuvine, încontinuu acuzându-le că sunt smiorcăite, că vorbesc mult..ce mai, niște nenorocite care au și ele nevoi..emoționale.
 Și vine el..acest prieten al meu.
Care el numai prin prezenta este un orizont. Oportunitate. Doza de oxigen. Nicio femeie care îl întâlnește nu rămâne la fel cum era până sa îl cunoască. Femeia aceea gustă din doza ei de feminitate ajutată de el să fie accesată. Sigur, vor vrea să rămână acolo o veșnicie, în acea beatitudine de prospețime. Dar nu pot. Natura nu e așa, totul trebuie să circule, iar acele femei vor trebui să ia o hotărâre: înapoi, la ceea ce au fost sau înainte, către aer curat. Și știm cu toții cum sunt femeile în fața deciziilor :)

Așa că, dragul meu, femeile nu fug de tine, dar nici nu rămân cu tine. Tu oferi atâtea drumuri, opțiuni încât femeile, fără tine, nu vor merge pe niciunul din ele. Ești ușa care deschide calea, însa nu se poate sta mereu în prag. Cele care vor avea curajul să pășească dincolo de tine vor înfrunta multe neajunsuri pentru ca ești greu de egalat. Ridici standardele doar cunoscându-te. Tu crești flori sălbatice și nu toate femeile sunt amazoane. Fiecare femeie are nevoie de un bărbat așa.

Măcar o data în viața.

Să nu-ndrăznești!

Să nu-mi spui că nu te-am iubit. Poți spune orice, însa asta nu.
Am plecat pentru că te răneam, dar de iubit, te-am iubit.
Nu e niciodată simplu. Nici cu noi nu a fost. Azi eram ok, mâine mă enervam din te miri ce motiv...iar apoi uitam de tine câteva zile. Și te răneam, acum știu. Te-am rănit mai mereu, recunosc, deși mi-e greu. Te-am acuzat de multe, am proiectat asupra ta toate frustrările mele, toate nesiguranțele și...am distrus în tine ceva. Nu ai mai fost persoana care m-a abordat sigur pe sine și jovial, care abia aștepta sa îmi spună prin ce aventuri a mai trecut în ziua respectivă sau ce planuri are cu mine în următoarea. Entuziasmul tău a scăzut ușor, ușor...zâmbetul a început să pălească până când nu l-am mai văzut deloc. Ți-am distrus încrederea-n tine cu neîncrederea mea, iar fiecare zi era un nou motiv de cearta și argumente inutile.
Nu a fost ușor pentru niciunul din noi, dar a fost pentru binele amândurora, îți promit! Vei găsi persoana potrivită, sunt convinsă.
Nu am vrut să se termine așa, chiar nu am vrut, însa istoria mea nu m-a lăsat să mă relaxez și tot acest bagaj l-am adus cu mine și-am început să-l despachetez la tine. Pentru a mă elibera pe mine, ți-am îngrădit ție orice șansă de a fi fericit cu mine. Nu ai meritat ce ți-am făcut...nimeni nu merita. Deși sună cinic și nu este corect fata de tine: îți mulțumesc! Fără tine, cine știe cât aș mai fi suferit și pe câți aș fi chinuit?! Chiar dacă îmi spui că nu-i nimic, să stau liniștită...lângă tine nu pot.
Tu ești cel puternic! Știu câtă putere sufletească ți-a trebuit să mă ierți de fiecare data când m-am întors. Acum, iartă-ma ultima oară.. Iartă-mi plecarea, lașitatea..că nu te-am făcut fericit..
Însă nu îndrăzni să spui că nu te-am iubit. Încă te iubesc și probabil o voi mai face, dar îți promit ca îți va fi mai bine departe de mine.
Vei vedea..