Acum stiu

Ai venit ca un fulger si toate vietile s-au rezumat la un singur moment. Aspatial, atemporal. M-am lipit de pamant si-am dat voie curentului sa treaca prin mine, m-ai eliberat de tot ce nu mai aveam nevoie. Tot ce am trait, tot ce am sarutat, tot ce am imbratisat, tot ce am suferit, tot ce am scris.. a fost pentru tine.. fara sa stiu. Iar acum nu mai doare. Pentru ca te-am recunoscut. In milioanele de suflete, tu esti. Si-ti multumesc. Acum stiu.
Ai venit din vant trecut si cunoscut, o adiere de toamna, plecand fara directie in inghet. Curaj.. asta ai. Zbori, cauta raspunsuri si simtaminte cand in jurul tau ai doar intrebari si stanci. Fii fericit. Rasari din propriul spirit si-nfloreste. Cauta-ti floarea de colt in interior si vezi cata rezistenta poate avea ceva atat de delicat. Cum reuseste? Stie. Stie ca are ceva de facut, stie ca poate creste in mediu aspru, stie ca se poate mentine vie pentru mult timp. Stie, la fel cum toti avem nevoie sa stim. Iar eu acum stiu.

Zburda, suflet frumos. Colinda lumea-n lung si-n lat, caci in viata aceasta ori in urmatoarea.. Universul isi cere plata. Si e una maiestuoasa!

Nepregătiți

Poate nu...

Nu ești pregătit.
Nu ești pregătit pentru ea.
Nu ești pregătit să primești ce-ti poate oferi.
Nu ești pregătit să fii fericit.
Iar ea...ea numai asta știe să facă.
Pe cei care știu să primească fericirea ce o dă.
Poate face fericit un nefericit ca tine...dacă ai lăsa-o.
Poate sunteți nepregătiți unul pentru celălalt.
Poate ea e nepregătită să ofere atât de puțin pe cât poți tu sa accepti.

Poate nu ești tu, poate nu e ea...poate amândoi.

Oare fluturii zambesc?

    Cand eram mica ma intrebam de ce trebuie sa dormim. De ce furnicile nu ne baga in seama, daca ne vad ca pe niste giganti sau daca sunt total inconstiente de noi.
    Inca ma intreb ce fac fluturii cu timpul lor. Ce gandesc animalele in cele 24 de ore ale zilei. Oare copacii se gandesc ”o sa-mi pun eu creanga pe ala pentru ca a mancat din roadele mele...o sa-i dau eu vreo 2 frunze peste ochi”?
    Azi ma uit la pisica mea si ma-ntreb...ce i-am oferit eu ei? O casa? Hrana constanta? Grija? Atentie? Sau i-am furat experientele libertatii?! Ori i-am ingradit natura de pradator intr-un apartament?
    De ce mereu avem impresia ca daca luam ceva sau pe cineva sub tutela noastra, ii si salvam? De ce mamele isi educa copiii dupa regulile societatii, dupa cum nu trebuie copilul sa ii deranjeze pe ceilalti, în timp ce el poate fi deranjat de aceasta idee in sine? De ce mamele uita de sufletul copiilor lor  si uita ca de fapt ei le-au ales ca mame. Asta e multumirea pe care parintii o aduc copiilor pentru ca i-au ales sa le fie mama si tata?
    Practicam ingratitudinea la cel mai inalt nivel si tot noi suntem cei care nu inteleg ce se intampla ”de avem numai ghinion”? Suntem pe deplin inconstienti ca singura persoana contra careia trebuie sa luptam suntem noi insine. Noi, cei inecati in negativism. Noi, cei barfitori si rautaciosi. Noi, cei inactivi si lenesi. Noi cei plangaciosi si dependenti. Noi, cei care in prima faza ne gandim ca celalalt ne vrea raul sau e invidios pe noi. Noi, cei cu intentii care nu ne fac cinste. Impotriva acestor multiple lipsuri ale calitatii umane trebuie sa luptam. Si niciodata impotriva celorlalti...ci a noastra.
    Eu inca astept ziua in care ma trezesc de dimineata si voi sti ca e pace intre oameni pentru ca stiu sigur ca am trait asta la un moment dat. Stiu ca fieare din noi a stiut exact ce are de facut si ne schimbam zambete din priviri atunci.

    Si oare...de ce trebuie sa dormim? Si ce fac fluturii in timpul lor? Oare in zborul lor zambesc?

Toti vrem, putini obtinem.

 Un lucru am invatat...nu te poti judeca decat pe tine. Nu ai cum sa o faci cu altul, nu ai cum sa spui despre o alta persoana ca judeca pe cineva, e impropriu spus. Tu te judeci pe tine propagand asupra celuilalt lucrurile care de fapt nu iti plac la tine. Iti judeci incapacitatea de a te ierta, ceea ce iti creaza un handicap social. Iti judeci neputinta de a trece peste anumite situatii, rezistenta in fata unor momente trecatoare, iar acestea iti vor invenina viata ca un arsenic... nedetectabil, daca se administreaza putin si des. Te va schilodi pana te vei vedea o victima a celorlalti. Toate astea de frica ta le faci, de frica propriei judecati. Iar fricile ne umbresc sufletul si ne intuneca mintea, acestea nemafiind capabile de a exterioriza emotii si ganduri pozitive despre ceilalti.

Ok. Toti suntem oameni. Ok, toti avem nevoi si toti vrem sa ni le satisfacem. Toti incercam sa facem fata provocarilor cum stim mai bine. Unii tolerand, altii ripostand, unii plecand, altii ramanand unde acumuleaza frustrari. Repet, toti! Nu exista exceptie. Insa am vazut tot mai des spunand "ma judeca ceilalti". NU! Nu te judeca nimeni. Sunt doar pareri... ale unui om, un alt om dintre miliarde de altii. Poate viata lor s-a intersectat cu a ta pe un segment infim de timp si spatiu. Tu dai importanta lucrurilor. Tu esti responsabil pentru perceptia mesajelor emise de ceilalti. Tu esti cel care decide cum raspunzi acestei perceptii. Asuma-ti aceasta putere pe care o ai.

Incearca sa faci o mica schimbare: in loc sa ii critici pe ceilalti, gaseste-le scuze. Si  lumea ti se va schimba!