Iar am dormit o perioada cam lunguta de timp, dar incerc sa recuperez luna aceasta.
Acest articol va fi unul cu o tema despre care eu nu am vorbit de foarte mult timp - Credinte.
Au fost cativa ani cand am crezut in Dumnezeu, adica in Dumnezeul altora, mai putin al meu. Stiu ce veti spune, da nu...nu sunt religioasa. Dumnezeu este un termen generic, pe care in acest articol il voi inlocui cu Univers doar de dragul de a nu fi gresit inteleasa.
Let's begin! Ce este Universul? Sau cine este acest individ pe nume Univers? Well..este tu. Este eu. este o comunitate intreaga si fiecare individ separat. Este sistemul solar. Este Calea Lactee si spatiile dintre galaxii. Este materie (fizica, asa cum o stim si o vedem noi) si antimaterie. Este tot ce se poate vedea si ce nu se poate vedea de noi.
Acum o sa ne intrebam "daca tot exista, de ce nu-l putem vedea?". Raspunsul e simplu: pentru ca nu suntetm pregatiti sa vedem tot. Daca am vedea tot, cu ochiul liber (e paradoxal ce zic, but bare with me) noi nu am mai fi cu aceste corpuri, iar ochiul nu ar mai exista sub aceasta forma anatomica.
Insa noi putem vedea. Cu al treilea ochi. Ochiul sufletului a.k.a. intuitie. Acum sa vedem (see what I did there?! :)) ).. cine are incredere in intuitia lui, sau mai bine spus, cine vede cu-adevarat? Exact, nici eu! Nici eu nu am avut incredere in intuitia mea si nu am vazut o perioada lunga de timp, desi era ca un far in..ochiul meu al treilea (Ajna). De ce? Pentru ca, eu personal, am primit multe acuze din partea societatii, familiei etc. Cum scoteam ceva pe gura, cum era interpretat ca fiind revoltator sau nu era "ceea ce trebuia". Si pentru confortul acelora, chiar nu era ceea ce trebuia deoarece aduceam in lumina mintii lor o parte din ei. Iar noi, oamenii, avem tendinta de a respinge ceea ce nu cunoastem. Datorita acestor respingeri din exterior, creierul meu a inceput sa fie programat cu ceea ce "trebuie" facut. Trebuia facut si acel ceva, doar ca nu de mine si nu de alte milioane de oameni care inca mai cred ca altii le pot da fericirea si multumirea. Lucru foarte interesant cand ceilalti te resping si te acuza (vorbesc de majoritate aici, nu ce acei 2-3 prieteni care intr-adevar te inteleg pentru ca sunt in aceeasi situatie ca tine): esti obligat sa iti intorci mintea catre tine si sa te intrebi daca tu gresesti sau gresesc ceilalti. Eu in sinea mea stiam ca am dreptate, dar nu aveam mindset-ul necesar sa scot prin minte ce si de ce simteam asta. Mindset-ul acela programat de societate, de cei care spun "creierul este cel in care trebuie sa ai intredere, inima e naiva".Indoiala. Si Universul a spus: "Fuck it! Daca te indoiesti de tine, asta iti voi da - indoiala". Si uite-asa am inceput eu sa cunosc tot felul de oameni cu diferite indoieli. Despre mine, despre ei, despre situatii, despre vorbe etc. Ei ma reflectau pe mine. Era asa o harababura in viata mea incat nu mai stiam ce sa fac. Incercam sa ii ajut cum puteam, cu un sfat, cu o vorba buna, cu o mustruluiala.. tot ce aplicam nu era ok. De ce? Pentru ca in mine exista indoiala. Atunci mi s-a reactivat mie intuitia. Din momentul in care mi-am dat seama ca problema era la mine, nu in veridicitatea a ceea ce spuneam sau simteam, ci in cata incredere puneam in vorbe si fapte, am inceput sa aplic alta strategie. Am exclus din viata mea persoanele toxice. Cele care se plangeau in continuu, cele care nu puteau sa treaca peste nimic de unele singure, cele care ma drenau de energie, cele care nu credeau in mine. Pot fi parte din familie, pot fi prieteni, pot fi colegi...nu va fie frica sa renuntati la ei pentru ca ei sunt responsabilitatea lor, iar responsabilitatea voastra sunteti voi. Am incercat sa ajut, insa e o vorba in popor "Universul da, dar nu baga si-n traista" (adaptare by me) si fara efort din partea lor sa se ajute pe ei insisi voi puteti sa va raciti gura degeaba, sa va suparati pe situatia lor, ba chiar, la un moment dat, sa simtiti ce simt ei.
Noi suntem corpuri energetice care cream, dam, primim si asimilam, asa ca nu confundati misiunea voastra cu misiunea lor.
Inimile voastre va vor spune care sunt misiunile fiecaruia dintre voi. Aveti incredere si educati-va mintea sa gaseasca o solutie pentru materializarea visurilor voastre, ca asta este treaba mintii, a creierului. Si actionati, sa nu cadeti prada letargiei de a hiper analiza, ca nu trebuie sa va planificati ce veti face peste 30 de ani. Who the fuck knows?! Incepeti cu a va planifica dimineata, apoi ziua, apoi saptamana si tot asa (sincer, pentru mine e un record ca mi-am planificat o luna...intreaga!). Fiti disciplinati. Cu voi, cu mediul in care locuiti pt ca reflecta ce sunteti voi. Fiti flexibili. Nu toti avem aceleasi misiuni si nu toti vedem ceva ce inca nu e materializat.
Daca nu se vede, nu inseamna ca nu exista, dar nici nu suntem obligati sa demonstram ceva. Amintiti-va cine sunteti voi si recunoasteti-va echipa cu care ati venit sa va indepliniti misiunea, pentru ca "cine se aseamana, se aduna".
Acesta este Universul - tot ce se vede si nu se vede, tot ceea ce cream separat si cu totii. Noi suntem cate un Univers si toate Universurile creaza un alt Univers si asa mai departe.
Pace!
PS: Da, Universul meu vorbeste obscen.
Ai venit ca un fulger si toate vietile s-au rezumat la un singur moment. Aspatial, atemporal. M-am lipit de pamant si-am dat voie curentului sa treaca prin mine, m-ai eliberat de tot ce nu mai aveam nevoie. Tot ce am trait, tot ce am sarutat, tot ce am imbratisat, tot ce am suferit, tot ce am scris.. a fost pentru tine.. fara sa stiu. Iar acum nu mai doare. Pentru ca te-am recunoscut. In milioanele de suflete, tu esti. Si-ti multumesc. Acum stiu.
