Nu-mi plac conversatiile de curtoazie

Nu-mi plac relațiile superficiale.
Nu-mi plac discuțiile fără scop.
Sau acțiunile care includ doar "eu", "mie", "al meu/a mea", fără "noi".
Nu-mi place gluma cu oricine, oricând sau oriunde.
Nu-mi plac prezentele insistente, decat daca dau de inteles ca e loc.
Nu-mi place acel "push" sau necesitatea lui.
Nu-mi plac detaliile care privite de departe dau o imagine de ansamblu urata sau, mai rau, neclara.
Nu-mi plac "pisicelile" si cel mai mult, cei care o cer.
Nu-mi plac stările si emoțiile șlefuite pentru ca sunt deja stări si emoții alterate.
Nu-mi plac nerecunoscătorii.
Nu-mi plac "poleirile" pentru ca imi insulta inteligenta.
Nu-mi plac aparențele ori explicațiile repetitive.
Nu-mi plac intoleranțele oamenilor față de alți oameni sau vietăți.
Nu-mi plac misoginii sau feministele. Apreciez bărbații puternici și femeile feminine.
Nu-mi place conversația bifurcată si interpretările proaste.
Nu-mi place tot ce este inuman.

Non-trofeul tău

   De la a avea ceva si a pastra ceva e mult de mers. O vezi, iti place, o atingi, poate o si tii in brate o noapte, doua. Insa nu o poti castiga. Sunt miscari pe tabla de sah pe care nu le poti face, oricat de bine pusa la punct ai strategia. Sunt persoane pe care pur si simplu nu le poti tine. Nu pentru ca sunt greu de avut, ci pentru ca sunt greu de pastrat. Ai impresia ca te poti juca cu sufletul ei si in mintea ta chiar o faci, insa nu realizezi ca esti orb. Sufletul ei nu e acolo. Al tau in schimb da. Si cu cat negi mai mult implicarea ta, vezi ca in fiecare trofeu pe care il ai, ti-ai lasat cate o bucatica de inima, vointa, energie…satisfactie.

   

Si vine ea… cea care nu parea ca poate. Inca o cupa, iti ziceai. Doar ca ea a plecat fara sa lase vreo urma de praf. Ea e persoana care ti-a cutremurat raftul prin simplul fapt ca te-a lasat sa te uiti la el nemiscat si sa nu o vezi acolo expusa. Cea care a refuzat sa fie un trofeu pe raftul tau. Esti inveninat impotriva acelei ei. Acum dupa ce a plecat iti dai seama ca ti-a studiat toate trofeele si stia ca in fiecare din ele ai ascuns cate ceva din tine. Iar ea nu a vrut doar o bucatica din tine. Ea te-a vrut complet, cum poate nici tu nu te-ai vazut de mult timp.

   

Ia-ti toate trofeele, sterge-le de praf. Bucura-te ca le-ai putut castiga, dar ia-ti ce e al tau inapoi. Apoi pune-le in cutii si lasa-le sa iasa din viata ta. Ele nu te mai reprezinta acum. Reintegreaza in tine ce ai lasat peste tot si du-te la ea. Pentru ca ea nu are nevoie de jumatatea ei. Ea are nevoie de un tot, ca ea.

 Pentru ea o relatie este un regat si are nevoie doar de un rege alaturi de care sa conduca, nu de un bufon care sa o amuze din cand in cand.

Nu aștept și nu mă aștept!

Pe unii îi voi inspira, pe alții îi voi dezgusta, alții se vor considera nedreptățiți, mă vor judeca, mă vor iubi, poate voi fi mentorul unora, călăul altora. Poate sunt oameni vechi din viața mea, care nu credeam vreodată că vor pleca, poate familie, poate necunoscuți. Însă toți vor avea trăirile acestea datorită perspectivei lor, nu pentru că eu sunt sau nu sunt așa. Îmi ofer respectul de a fi eu. Așa cum sunt. Chiar nu trebuie să fiu într-un fel sau altul. Chiar e indicat să stau dreaptă si să zic “gata, până aici îți permit”. Chiar pot scoate oameni din viața mea dacă relația cu ei a fost sau a devenit toxică, daca simt că mă ține pe loc, încorsetată. Cei care mă acceptă si mă iubesc o fac și fără condiții. Și chiar nu-mi trebuie mai mult. Am libertatea de a pleca oricând, fără să mă simt vinovată că am facut-o. Trebuie doar să am curajul de a fi eu. Dacă o spun cu voce tare sau murmurat, dacă zbier cât mă țin plămânii sau dacă plâng singură în surdină, nimeni nu are dreptul să spună că e bine sau rău. Și dacă azi nu mai sunt ca ieri, ce?! Slavă domnului!

Oamenii îmi oferă aripi să zbor, idei pe care să le explorez  și motive să mă întorc. Eu una am renunțat să aștept...plec dacă nu mi-e bine ori acționez dacă văd oportunitatea. Și nu mă aștept să fiu înțeleasă. Deciziile mele sunt luate pentru că am trăit cauzele și consecințele lor, nu pentru a fi înțelese de toți...ci doar de cei cu care îmi voi continua călătoria.

Peace!
🙏💞

Revoltă

Mă revolt!
Am un alt punct de vedere.
Nu există doar rău sau doar bine exista echilibru. Universul este atât de inteligent si prezent încât atunci cand cineva este prea bun, altcineva va fi prea rău. De obicei este tot persoana aia, dar fără să se vadă la suprafață.
Gândiți-vă la talerele unei balanțe care trebuie să stea la egalitate mereu. Nu trebuie să se exagereze nici într-o parte, nici în cealaltă pentru ca acestea sa își mențină echilibrul. Dacă faci o gaură în pământ, pământul scos de acolo va fi grămăjoară în altă parte.
Așa este și cu caracterul si atitudinea omului. Noi suntem învățați că dacă renunțăm la anumite lucruri e mai bine, ești bun.. dacă faci compromisuri, ești bun. Acea energie din renunțarea ta va fi transmutată în altă parte, la tine sau la altcineva, ca trăsătură “negativă”, egoistă. Acestea nu sunt fapte bune sau fapte rele. Sunt doar echilibru, universul își menține echilibrul, nu îți ia ție nimic, tu îi dai drumul să plece. Fiți conștienți că sacrificiul de sine nu vă ajuta nici pe voi, nici pe ceilalți.
1. Pentru că voi așteptați ca ceilalți să fie la fel ca voi..martiri – ceea ce este foarte egoist din partea voastră.
2. Pentru că ei trebuie să poarte pe umerii lor energia pe care voi o dați de bunăvoie – practic îi obligați să își asume responsabilitatea de a fi martiri, chiar daca nu au puterea necesara care să susțină asta. Acest lucru se numește manipulare subtilă – altă trăsătură negativa.
Spre exemplu:  iubirea de sine – o persoană care nu se iubește pe sine așteaptă foarte mult de la persoanele din jurul ei, încercând să echilibreze energia de care are nevoie. Nu este corect nici față de ea, nici față de ceilalți. Nu-i împovărați cu ceea ce trebuie sa faceți voi – să vă iubiți.
Fiți buni, dar nu exagerați. E și o vorbă din bătrâni că “ce-i mult, strică”. Așa este. Faceți compromisuri, dar nu va striviți vouă dorințele sau iubirea, pentru că nu așa faceți bine umanității.
Sunt din ce in ce mai multi oameni care spun că nu este uman să faci X lucru, e rău..realizați că dacă a fost un rău făcut undeva, este tot vina noastră - a fost făcut un bine în exces în altă parte.
Universul are căile sale prin care se echilibrează, mai trebuie sa conștientizăm și noi că suntem picătură de univers. Și la fel, trebuie să ne echilibrăm ca să fim în armonie cu ceilalți.
Armonia nu înseamnă ca trebuie sa faceți orice compromis ca să fie liniște. Uneori o cearta bună aduce echilibru, un argument mai dur, la fel. Nu vă speriați de contra-argumente pentru că ele există doar pentru că voi exagerați cu “bunătatea”. Fiți conștienți că bine fără rău nu există. Și trasatura aceasta este si in voi. Exemplul de mai sus: o persoana care nu se iubește destul pe sine așteaptă să o iubească altcineva și aici deja ai transformat ceea ce crezi tu că e bine în ceva rău – aștepți să îți umple altcineva golul lăsat de tine, dar nu ești conștient că altcineva oricât te-ar iubi, pentru tine nu va fi de-ajuns. Și așa ajungi sa fii vampir energetic doar pentru că tu ai decis că trebuie să te iubească altcineva, nu tu. Sacul acela va fi întotdeauna fara fund daca il umple altcineva. Iși va cunoaște limitele numai daca este umplut de tine.
Așa că mă repet: nu mai faceți voi atâtea “acte de caritate” dacă acele acte constau în a pune și pe altcineva la “treabă”.  Noi femeile avem darul de a aștepta. Și așteptam…și mai așteptam puțin…până se face mult. Asta pentru că avem impresia că partenerul are o datorie de făcut, să ne dea nouă atenție, să ne iubească pe noi în detrimentul lor (am întâlnit și bărbați cu atitudinea asta, așa că nu cântați victorie, băieți!). Ce nu realizăm noi de fapt e că noi am pasat această responsabilitate lor și plângem ca divele pe la toate colțurile ca nu suntem iubite cum trebuie. Și ce credeți?! Chiar nu suntem, dar nu este vina lor, ci a noastră. Noi nu ne iubim cum trebuie. Cum ar fi ca eu sa îi cer iubitului meu să mă iubească, daca eu nu o pot face?! Vă dați seama că as găsi mereu câte ceva defectuos în modul lui de a-mi arăta iubirea?!
Până și plecarea dintr-o relație arată că te iubești, că îl iubești pe celălalt. Așa că nu vă fie frică să vă iubiți din tot sufletul. Voi sunteți de ajuns, indiferent ce vă spun mamele, mătușile, babele societății. Gândiți-vă că nici ele poate nu au fost cele mai împlinite femei așa că sincer vorbind, nu sunt în măsură să dea sfaturi. Oricât de mame ar fi ele…sau tați. Dacă voi nu considerați că are autoritatea de a vă da sfaturi, răzvrătiți-vă așteptărilor lor. Este dreptul vostru să vă alegeți o cale a voastră, proprie. Dar faceți-o cu responsabilitate față de voi. Nu acceptați responsabilitățile pe care încearcă alții să vi le dea, dacă voi considerați că nu sunt ale voastre. Este dreptul vostru sa spuneți nu.
Dacă vreți să faceti bine umanității: echilibrați-vă! Doar așa faceți un bine societății. Nu sacrificând-vă.

Pace și iubire!

Ochelarii de Luni

Nu știu cum sunteți voi, dar eu aștept cu nerăbdare ziua de Luni.

Aștept Lunea pentru că începe o nouă săptămână și cu ea in nou capitol în viața mea. Încă un proces de 7 zile pe care il am de trecut după fiecare Duminică seară. Nu știu dacă va fi bună sau rea săptămâna ce va urma, dar cu siguranță voi învăța ceva nou. Sau așa privesc eu lucrurile, ca pentru prima dată. Fiecare zi are în ea ceva fascinant încă din zori.
Nu e niciodată plictisitor să înveți ceva nou. Ce-i drept, am mai avut zile de Luni, dar niciodată Lunea 10790 din viața mea. Chiar dacă am aceeași rutină. Vreau să văd ceva nou și proaspăt în acea rutină în fiecare Luni.
Am glumit! Nu am nicio rutină. Niciodată nu m-am putut ține de una. Și poate nici nu trebuie. Poate în haos trebuie să mă învârt și să îmi găsesc echilibrul și liniștea acolo. Poate sunt golul din mijlocul uraganului. Poate trebuie să curăț tot ce nu e natural prin naturalețe sau ce e instabil prin instabilitate. 

Sau poate sunt un fluture care mai are o zi de trăit, ce zboară bezmetic de la o floare la alta, de la buruiană la mugurii din copaci.
Dacă tot viața are cursul ei și eu nu știu care e, de ce sa nu mă bucur de toată natura și legile ei?! La urma urmei, fiecare anotimp moare în următorul. Eu de ce nu aș onora moartea sau sfârșiturile? Și dacă tot e așa, dacă tot mă îndrept către dezastru, de ce să nu o fac într-o limuzină? Limuzina roz și ochelarii iubirii.

Timpul este făcut să treacă, asta e datoria lui. A mea este sa onorez legile naturii, indiferent cum sunt ele. Datoria mea e să îmi trăiesc zilele mele, nu pe ale altuia, să văd tot ce mă înconjoară indiferent cum e acel tot.

E frumos sa mă preocup de mine, de ceea ce fac eu, fără să cad în capcana responsabilității aruncată de ceilalți. Probabil veți spune că ar trebui să mă simt vinovată pentru asta, dar nu prea mă simt. Mă simt împăcată și detașată de dramele altora proiectate asupra mea. Nu mai e așa dificil să le ignor acuzele și ceea ce contează e primul pas pe care îl fac spre ușă, să ies fără scuze de prisos sau chiar fără niciun cu cuvânt.

Și de fiecare dată când ies, îmi pun ochelarii de Luni.

Folosește-mă

În viață suntem obișnuiți să ne folosim unii pe alții. Cum ne folosim, ne definește așa că iți dau instrucțiunile mele de folosire:

Folosește-mă...
Pentru viață, pentru bucurie pentru tot ce nu poate fi cumpărat.
Folosește-mă...
Pentru tot ce poate fi valorificat cu umanitate, fericire și iubire.
Folosește-mă...
Pentru proiecte de caritate și unde oamenii se ajută între ei.
Folosește-mă...
Ca să te vindeci de angoase, depresii și teamă.
Folosește-mă...
Pentru zâmbet, pentru frumos, pentru artă.
Folosește-mă...
În cântec, în pensula și guașele pentru picturi.
Folosește-mă...
În dans, în ritm și-n pasiune.
Folosește-mă...
Pentru creație, pentru "mereu" și fără jumătăți de măsură.
Folosește-mă...
Pentru întreg, pentru unitate și autenticitate.
Folosește-mă...
Pentru Pământ și pentru Univers, pentru Lună și pentru Soare.

Dacă nu ai astfel de abilități sau intenții, pleacă!
Pleacă înainte să te cunosc, nu ieși în calea mea pentru că nu mă vei uita, iar eu...nu te voi ierta.

Măcar o data în viața

Acest articol este despre un prieten drag, el m-a rugat să îl scriu. Mint, eu i-l dedic.

    Deși nu m-a întrebat niciodată direct ce înseamna el pentru mine, știe ce este. Și asta e unul din lucrurile pe care le admir la el - niciodată nu pune la îndoiala ce este el pentru mine. Nu pentru că nu îmi știe părerea, ci pentru ca o știe pe-a lui...și chiar foarte bine.

Este persoana care nu are nici un pic de modestie socială, în schimb este modest în sensul universal al cuvântului. Nu va faceți griji, niciodată nu ar recunoaște asta.

Își știe defectele mai bine decât își etalează "perfecțiunile" și niciodată nu încearcă sa le mascheze. E genul de om căruia dacă nu ii recunoști defectele, nu ii poți aprecia calitățile. Și are multe, credeți-mă pe cuvânt. Sa nu îl pună cineva la încercare, pentru ca va întoarce toate planurile și strategiile împotriva "atacatorului". Acesta din urmă pierzând din violența propriile sale arme. Nu degeaba Josephine Hart spune ca "oamenii răniți sunt periculoși - ei știu ca pot supraviețui".

Este dureros de franc. Este nerecomandat să stai în preajma lui fără să poți înghiți pastila adevărului brut, neșlefuit. Nu vă gândiți ca judecă pe cineva, nu... El este naratorul unei povești, înțelege rolul fiecărui personaj și-l accepta așa cum este. Este printre cele mai obiective persoane pe care eu le cunosc. Vă spun asta pentru că recunosc de la distanta astfel de persoane. Au o abilitate aparte de a iubi necondiționat și a fi detașați în același timp. Rar, știu. Sunt norocoasă că am întâlnit astfel de persoane.
Este extrem de generos. Acum, mulți dintre voi, vă veți gândi la bani. Nu numai. Este generos cu informațiile pe care le deține, cu optimismul pe care îl împarte, cu toleranța pe care o arată, cu sprijinul pe care îl oferă. Întotdeauna este excesiv cu toate și nu se poate abține nici măcar când e supărat.

Are și o mare slăbiciune: înțelepciunea mea - zice el. Nu mă întrebați de ce, el are deja toate răspunsurile în ceea ce îl privește și uneori mă întreb dacă nu cumva sunt întrebări retorice. Se uită totuși la mine de parcă așteaptă un răspuns.
M-a întrebat la un moment dat, de ce fug femeile de el. Curioasă întrebare. De ce? Pentru ca este genul de bărbat care se respectă atât de mult pe sine și își respecta masculinitatea încât reușește să scoată feminitatea din orice femeie. Pentru el, doar trăsătura de a fi femeie ii inspira respect. El nu a fost niciodată dezamăgit de femei. Nu pentru ca a avut numai femei perfecte, ci pentru ca nu a ales sa vadă asta în ele. Nu va gândiți ca face mătănii în fata femeilor sau ca este vreun Eminescu al anilor 2000. Nu, este asertiv în ceea ce îl privește, dar își primește fiecare "lovitură" cu atâta demnitate încât crezi ca el câștigă de fiecare data. Și exact așa privește lucrurile. Prin urmare, femeile nu au cum să fugă de el, ci doar de ele..de feminitatea lor.
În fine, încerc să îi răspund:
Femeile nu se mai cunosc nici pe ele, s-au pierdut în atâtea secole de sclavie încât ele au impresia că dacă sunt supuse bărbaților lor, vor avea o căsnicie/relație fericita. Ele mereu trebuie să își satisfacă bărbatul, să nu cumva să îl supere și toate elucubrațiile posibile. Bărbații, și ei după tot atâtea secole de dominație asupra femeilor, nu mai știu cum să fie recunoscători pentru orice primesc din partea femeii pentru că au impresia ca li se cuvine, încontinuu acuzându-le că sunt smiorcăite, că vorbesc mult..ce mai, niște nenorocite care au și ele nevoi..emoționale.
 Și vine el..acest prieten al meu.
Care el numai prin prezenta este un orizont. Oportunitate. Doza de oxigen. Nicio femeie care îl întâlnește nu rămâne la fel cum era până sa îl cunoască. Femeia aceea gustă din doza ei de feminitate ajutată de el să fie accesată. Sigur, vor vrea să rămână acolo o veșnicie, în acea beatitudine de prospețime. Dar nu pot. Natura nu e așa, totul trebuie să circule, iar acele femei vor trebui să ia o hotărâre: înapoi, la ceea ce au fost sau înainte, către aer curat. Și știm cu toții cum sunt femeile în fața deciziilor :)

Așa că, dragul meu, femeile nu fug de tine, dar nici nu rămân cu tine. Tu oferi atâtea drumuri, opțiuni încât femeile, fără tine, nu vor merge pe niciunul din ele. Ești ușa care deschide calea, însa nu se poate sta mereu în prag. Cele care vor avea curajul să pășească dincolo de tine vor înfrunta multe neajunsuri pentru ca ești greu de egalat. Ridici standardele doar cunoscându-te. Tu crești flori sălbatice și nu toate femeile sunt amazoane. Fiecare femeie are nevoie de un bărbat așa.

Măcar o data în viața.

Să nu-ndrăznești!

Să nu-mi spui că nu te-am iubit. Poți spune orice, însa asta nu.
Am plecat pentru că te răneam, dar de iubit, te-am iubit.
Nu e niciodată simplu. Nici cu noi nu a fost. Azi eram ok, mâine mă enervam din te miri ce motiv...iar apoi uitam de tine câteva zile. Și te răneam, acum știu. Te-am rănit mai mereu, recunosc, deși mi-e greu. Te-am acuzat de multe, am proiectat asupra ta toate frustrările mele, toate nesiguranțele și...am distrus în tine ceva. Nu ai mai fost persoana care m-a abordat sigur pe sine și jovial, care abia aștepta sa îmi spună prin ce aventuri a mai trecut în ziua respectivă sau ce planuri are cu mine în următoarea. Entuziasmul tău a scăzut ușor, ușor...zâmbetul a început să pălească până când nu l-am mai văzut deloc. Ți-am distrus încrederea-n tine cu neîncrederea mea, iar fiecare zi era un nou motiv de cearta și argumente inutile.
Nu a fost ușor pentru niciunul din noi, dar a fost pentru binele amândurora, îți promit! Vei găsi persoana potrivită, sunt convinsă.
Nu am vrut să se termine așa, chiar nu am vrut, însa istoria mea nu m-a lăsat să mă relaxez și tot acest bagaj l-am adus cu mine și-am început să-l despachetez la tine. Pentru a mă elibera pe mine, ți-am îngrădit ție orice șansă de a fi fericit cu mine. Nu ai meritat ce ți-am făcut...nimeni nu merita. Deși sună cinic și nu este corect fata de tine: îți mulțumesc! Fără tine, cine știe cât aș mai fi suferit și pe câți aș fi chinuit?! Chiar dacă îmi spui că nu-i nimic, să stau liniștită...lângă tine nu pot.
Tu ești cel puternic! Știu câtă putere sufletească ți-a trebuit să mă ierți de fiecare data când m-am întors. Acum, iartă-ma ultima oară.. Iartă-mi plecarea, lașitatea..că nu te-am făcut fericit..
Însă nu îndrăzni să spui că nu te-am iubit. Încă te iubesc și probabil o voi mai face, dar îți promit ca îți va fi mai bine departe de mine.
Vei vedea..

Nepregătiți

Poate nu...

Nu ești pregătit.
Nu ești pregătit pentru ea.
Nu ești pregătit să primești ce-ti poate oferi.
Nu ești pregătit să fii fericit.
Iar ea...ea numai asta știe să facă.
Pe cei care știu să primească fericirea ce o dă.
Poate face fericit un nefericit ca tine...dacă ai lăsa-o.
Poate sunteți nepregătiți unul pentru celălalt.
Poate ea e nepregătită să ofere atât de puțin pe cât poți tu sa accepti.

Poate nu ești tu, poate nu e ea...poate amândoi.

Oare fluturii zambesc?

    Cand eram mica ma intrebam de ce trebuie sa dormim. De ce furnicile nu ne baga in seama, daca ne vad ca pe niste giganti sau daca sunt total inconstiente de noi.
    Inca ma intreb ce fac fluturii cu timpul lor. Ce gandesc animalele in cele 24 de ore ale zilei. Oare copacii se gandesc ”o sa-mi pun eu creanga pe ala pentru ca a mancat din roadele mele...o sa-i dau eu vreo 2 frunze peste ochi”?
    Azi ma uit la pisica mea si ma-ntreb...ce i-am oferit eu ei? O casa? Hrana constanta? Grija? Atentie? Sau i-am furat experientele libertatii?! Ori i-am ingradit natura de pradator intr-un apartament?
    De ce mereu avem impresia ca daca luam ceva sau pe cineva sub tutela noastra, ii si salvam? De ce mamele isi educa copiii dupa regulile societatii, dupa cum nu trebuie copilul sa ii deranjeze pe ceilalti, în timp ce el poate fi deranjat de aceasta idee in sine? De ce mamele uita de sufletul copiilor lor  si uita ca de fapt ei le-au ales ca mame. Asta e multumirea pe care parintii o aduc copiilor pentru ca i-au ales sa le fie mama si tata?
    Practicam ingratitudinea la cel mai inalt nivel si tot noi suntem cei care nu inteleg ce se intampla ”de avem numai ghinion”? Suntem pe deplin inconstienti ca singura persoana contra careia trebuie sa luptam suntem noi insine. Noi, cei inecati in negativism. Noi, cei barfitori si rautaciosi. Noi, cei inactivi si lenesi. Noi cei plangaciosi si dependenti. Noi, cei care in prima faza ne gandim ca celalalt ne vrea raul sau e invidios pe noi. Noi, cei cu intentii care nu ne fac cinste. Impotriva acestor multiple lipsuri ale calitatii umane trebuie sa luptam. Si niciodata impotriva celorlalti...ci a noastra.
    Eu inca astept ziua in care ma trezesc de dimineata si voi sti ca e pace intre oameni pentru ca stiu sigur ca am trait asta la un moment dat. Stiu ca fieare din noi a stiut exact ce are de facut si ne schimbam zambete din priviri atunci.

    Si oare...de ce trebuie sa dormim? Si ce fac fluturii in timpul lor? Oare in zborul lor zambesc?

Din toate...una

Ele te-au transformat în ce-au vrut ele..eu te-am readus la ce ești tu.

 Dragostea nu este un sentiment; este o decizie. Decizi sa iubești și să rămâi îndrăgostit. Sentimentele vin și pleacă, însă cand te trezești și decizi sa-ti onorezi jurămintele, alegi dragostea.

Te aleg pe tine! În ciuda tuturor îndoielilor pe care le am, te aleg pe tine. La urma urmei, fiecare femeie își recunoaște bărbatul, indiferent cât o face să sufere sau cat o fericește. Si nu, nu te iubesc pentru ceva anume, ci pentru că așa sunt eu...iubesc! De ce pe tine? Dacă într-adevăr te-ai cunoaște nu ai mai întreba. Si totuși..pentru cine ești tu, nu pentru ceea ce crezi ca ești și cu-atât mai puțin pentru ceea ce arăți.

Pentru ca in mine găsești mereu spatiu de rezonat, oricât de departe ai vrea să pleci, tot acasă îți odihnești sufletul. Onorează acel spațiu și-ai să vezi că din toate...îți trebuie doar una.

In timp de o tigara.

     Si-mi aprind o tigara la fereastra...s-ar vedea mai bine-n mana ta, dar cum nu esti aici...
De obicei nu fumez, doar stii, insa azi imi place gestul. Si fumul care se pierde diafan in linistea noptii. Si scrumul ce se face pulbere in vant.

Am conversatii imaginare. Ma cert cu tine. Iti spun toate credintele, toate sentimentele, tot ce azi reprim. Imi dai replici dezarmante. Si ma-mpaci...in gandul meu.

Rutina nu-mi prieste, am prea mult timp sa ma gandesc la noi. La tine. Si iar imi derulez niste conversatii, pe care nu mai stiu daca le-am purtat doar in seri ca asta. Mi-am pierdut coerenta.


Ma conectez si ma deconectez de tine ca un fulger de sol. Vin... Plec... Ma plictisesc usor, stiu. Uit usor.. .te uit usor. Si te iert la fel.

Pentru mine trecutul e o tara straina. Se fac lucrurile diferit acolo si nu vreau sa raman... nu sunt constanta in emotii sau sentimente ori ganduri. Tocmai de-asta inca mai caut... barbatul din tine, caci eu am cunoscut doar baiatul.

Si-am ajuns sa fim azi doar fumul si scrumul dintr-o tigara neaprinsa.

Tatal nostru!

Iar am dormit o perioada cam lunguta de timp, dar incerc sa recuperez luna aceasta.
Acest articol va fi unul cu o tema despre care eu nu am vorbit de foarte mult timp - Credinte.
Au fost cativa ani cand am crezut in Dumnezeu, adica in Dumnezeul altora, mai putin al meu. Stiu ce veti spune, da nu...nu sunt religioasa. Dumnezeu este un termen generic, pe care in acest articol il voi inlocui cu Univers doar de dragul de a nu fi gresit inteleasa.
Let's begin! Ce este Universul? Sau cine este acest individ pe nume Univers? Well..este tu. Este eu. este o comunitate intreaga si fiecare individ separat. Este sistemul solar. Este Calea Lactee si spatiile dintre galaxii. Este materie (fizica, asa cum o stim si o vedem noi) si antimaterie. Este tot ce se poate vedea si ce nu se poate vedea de noi.
Acum o sa ne intrebam "daca tot exista, de ce nu-l putem vedea?". Raspunsul e simplu: pentru ca nu suntetm pregatiti sa vedem tot. Daca am vedea tot, cu ochiul liber (e paradoxal ce zic, but bare with me) noi nu am mai fi cu aceste corpuri, iar ochiul nu ar mai exista sub aceasta forma anatomica.
Insa noi putem vedea. Cu al treilea ochi. Ochiul sufletului a.k.a. intuitie.  Acum sa vedem (see what I did there?! :)) ).. cine are incredere in intuitia lui, sau mai bine spus, cine vede cu-adevarat? Exact, nici eu! Nici eu nu am avut incredere in intuitia mea si nu am vazut o perioada lunga de timp, desi era ca un far in..ochiul meu al treilea (Ajna). De ce? Pentru ca, eu personal, am primit multe acuze din partea societatii, familiei etc. Cum scoteam ceva pe gura, cum era interpretat ca fiind revoltator sau nu era "ceea ce trebuia". Si pentru confortul acelora, chiar nu era ceea ce trebuia deoarece aduceam in lumina mintii lor o parte din ei. Iar noi, oamenii, avem tendinta de a respinge ceea ce nu cunoastem. Datorita acestor respingeri din exterior, creierul meu a inceput sa fie programat cu ceea ce "trebuie" facut. Trebuia facut si acel ceva, doar ca nu de mine si nu de alte milioane de oameni care inca mai cred ca altii le pot da fericirea si multumirea. Lucru foarte interesant cand ceilalti te resping si te acuza (vorbesc de majoritate aici, nu ce acei 2-3 prieteni care intr-adevar te inteleg pentru ca sunt in aceeasi situatie ca tine): esti obligat sa iti intorci mintea catre tine si sa te intrebi daca tu gresesti sau gresesc ceilalti. Eu in sinea mea stiam ca am dreptate, dar nu aveam mindset-ul necesar sa scot prin minte ce si de ce simteam asta. Mindset-ul acela programat de societate, de cei care spun "creierul este cel in care trebuie sa ai intredere, inima e naiva".Indoiala. Si Universul a spus: "Fuck it! Daca te indoiesti de tine, asta iti voi da - indoiala". Si uite-asa am inceput eu sa cunosc tot felul de oameni cu diferite indoieli. Despre mine, despre ei, despre situatii, despre vorbe etc. Ei ma reflectau pe mine. Era asa o harababura in viata mea incat nu mai stiam ce sa fac. Incercam sa ii ajut cum puteam, cu un sfat, cu o vorba buna, cu o mustruluiala.. tot ce aplicam nu era ok. De ce? Pentru ca in mine exista indoiala. Atunci mi s-a reactivat mie intuitia. Din momentul in care mi-am dat seama ca problema era la mine, nu in veridicitatea a ceea ce spuneam sau simteam, ci in cata incredere puneam in vorbe si fapte, am inceput sa aplic alta strategie. Am exclus din viata mea persoanele toxice. Cele care se plangeau in continuu, cele care nu puteau sa treaca peste nimic de unele singure, cele care ma drenau de energie, cele care nu credeau in mine. Pot fi parte din familie, pot fi prieteni, pot fi colegi...nu va fie frica sa renuntati la ei pentru ca ei sunt responsabilitatea lor, iar responsabilitatea voastra sunteti voi. Am incercat sa ajut, insa e o vorba in popor "Universul da, dar nu baga si-n traista" (adaptare by me) si fara efort din partea lor sa se ajute pe ei insisi voi puteti sa va raciti gura degeaba, sa va suparati pe situatia lor, ba chiar, la un moment dat, sa simtiti ce simt ei.
Noi suntem corpuri energetice care cream, dam, primim si asimilam, asa ca nu confundati misiunea voastra cu misiunea lor.
Inimile voastre va vor spune care sunt misiunile fiecaruia dintre voi. Aveti incredere si educati-va mintea sa gaseasca o solutie pentru materializarea visurilor voastre, ca asta este treaba mintii, a creierului. Si actionati, sa nu cadeti prada letargiei de a hiper analiza, ca nu trebuie sa va planificati ce veti face peste 30 de ani. Who the fuck knows?!  Incepeti cu a va planifica dimineata, apoi ziua, apoi saptamana si tot asa (sincer, pentru mine e un record ca mi-am planificat o luna...intreaga!). Fiti disciplinati. Cu voi, cu mediul in care locuiti pt ca reflecta ce sunteti voi. Fiti flexibili. Nu toti avem aceleasi misiuni si nu toti vedem ceva ce inca nu e materializat.

Daca nu se vede, nu inseamna ca nu exista, dar nici nu suntem obligati sa demonstram ceva. Amintiti-va cine sunteti voi si recunoasteti-va echipa cu care ati venit sa va indepliniti misiunea, pentru ca "cine se aseamana, se aduna".
Acesta este Universul - tot ce se vede si nu se vede, tot ceea ce cream separat si cu totii. Noi suntem cate un Univers si toate Universurile creaza un alt Univers si asa mai departe.

Pace!


PS: Da, Universul meu vorbeste obscen.

Ziua femeii, ziua cui?!

Ok,  sa terminăm cu dilema 8 martie "ziua femeii" versus "ziua mamei".  8 martie este ziua internațională a femeii. Punct. 

Multi dintre voi veți spune "Da, da, lasă-ne ca e același lucru".  Mmm...NU! Nu este. Sau dacă totuși încă aveți impresia ca doar mamele sunt femei înseamnă ca voi încă sunteți băieții mamei. Dacă pentru voi a fi mamă înseamnă a fi femeie, înseamnă ca pentru a fi bărbat înseamnă sa fii tată. Voi sunteți bărbați doar când sunteți tați? Pentru că mie tare mi se pare ca fugiți de asta ca dracul de tămâie. Voi fugiți de propria voastră masculinitate, ascunzându-vă în copilărie sau adolescență pana la 25-30 de ani sau chiar mai mult?!
Evident sunt întrebări retorice, noi femeile nu avem nevoie de răspunsurile lor, iar voi, le veți nega din prima instanta.

În orice caz, aceasta bătălie se va duce mult și bine. Femeile vor spune ca sunteți misogini (în acest caz, chiar sunteți), iar voi veți rămâne tot ceea ce credeți voi că sunteți .
Acum sa va luam și pe partea cealaltă, maternă:
1.  Voi trebuie sa fiți conștienți ca femeia de lângă voi (DA, este femeie, nu fata) este reflexia voastră exacta. Cu alte cuvinte, dacă voi nu va credeți bărbați, nu va veți recunoaște femeia de larga voi ca fiind femeie. Atitudinea voastră față de ea se va reflecta în atitudinea ei fata de voi. Bine..mai avem și prințese răzgâiate, dar ele încă sunt fete. Iar răzgâiala voastră ca răspuns, nu rezolva nimic. Rezulta doar ca încă sunteți un cuplu de adolescenți.
2.  Sunteți destul de maturi (și multi dintre voi chiar sunteți) sa realizați ca sta în mâinile voastre atitudinea femeii fata de voi. Adică voi o echilibrați, o completați.  Voi, cu răbdarea voastră (da, aveți, nu fiți modești) puteți stăpâni toanele femeii. Ea trăiește in lumea ei proprie, voi într-o mulțime. Femeia vă face să vă diferențiați de ceilalți tocmai pentru că voi va ignorați interiorul și trăiți în exteriorul vostru. Ea e vulnerabila în afara ei înșiși, voi nu. Voi sunteți vulnerabili doar în interior. Voi va poziționați femeia în societate pentru ca voi sunteți experții acolo. Ca soție, ca iubita, ca prietena, ca amanta, ca...nimic. Asta reflecta respectul vostru fata de voi, de fapt.
3.  Voi aveți energia necesara sa ii dați femeii viata. Pentru ca...asta este job-ul vostru full time, înainte sa aveți cariere și vieți sociale pline de succes, asta trebuie sa faceți voi. Sa nu va mirați dacă vreodată femeia de lângă voi devine dominanta. Asta este doar pentru ca voi ați devenit feminini, pasivi (și și-așa suntem mai multe femei decât bărbați). Înseamnă ca nu primește de la voi și își ia singura ce are nevoie (multe feministe vor spune ca ele sunt independente, dar...e o totuși o dependenta - de a-i demonstra bărbatului ca el, ne-oferind, greșește).
4. Va mai aduceți aminte de yin si yang? Feminin ai masculin? Pe înțelesul vostru:  receptor - emițător, energie electrica - energie magnetica. Ei bine.. voi dați, femeile primesc. Voi emiteți, femeile atrag. Asta e legea firii, indiferent ca acceptați sau nu...veți termina prin a va da bătuți în fata  lucrurilor naturale ale omenirii (chiar dacă va ia 40 de ani singuri sa descoperiți asta, cu o femeie lângă voi va lua jumătate din timp și efort ).
5. Fiți drăguți și dați femeii ce este al ei, măcar pe o data în calendar (și de ziua ei, ca altfel sunteți fripți și tot voi o sa va plângeți ca femeile sunt rele). Florile, romantismul, mici atenții diafane, arta, frumosul... femeile le vor accepta cu zâmbetul pe buze. Asta înseamnă ca voi recunoașteți ce este al vostru si ce este al nostru.
Noi pentru asta va iubim. Nu pentru ca sunteți îndărătnici, încăpățânați ori misogini. Ci pentru că știți să faceți diferența.

Traieste-ti pacea!

Iubeste!

Iubeste toate libertatile.

Iubeste-i libertatea lui..ca tu sa nu te simti incorsetata.

Iubeste libertatea ta pentru a stii sa te bucuri de fiecare moment cu el.

Iubeste fiecare clipa pe care o petreci cu tine.

Iubeste-l pe el, pentru ca acel el te iubeste in toate anotimpurile tale.

Fii tu!

Fii tu libertatea lui.

Fii tu oaza lui de liniste.

Fii tu in armonie cu tine, cu sentimentele si starile tale si, mai ales, cu ceea ce vrei!

Fii tu femeia sensibila. Fii ca o petala care cade din trandafir, pentru ca tu meriti un barbat care recunoste dantela fina si matasea naturala cand le atinge.

Daruieste-te!

Daruieste-te lui. Si inainte, daruieste-te tie.

Daruieste-te feminitatii, pentru ca avem multi barbati in lume.

Daruieste-te unui scop mai nobil decat...el.

Daruieste-te sufletului tau si cauta-ti prezentul.

Fii multumita!

Fii multumita ca esti acolo unde esti, pentru ca acelea sunt alegerile tale.

Fii multumita de momentele tale de solitudine..sunt revelatoare.

Si multumeste-i. Ca e el, ca exista si ca te-a gasit.

Refuza!

Refuza responsabilitatea de a cara poverile altora pentru ca ai dreptul de a alege, ai libertatea de a spune "nu", "atat", "nu mai vreau" daca s-a intrecuta masura. Ai dreptul de a ocoli tot ce nu rezoneaza cu tine, insa nu critica.

Refuza sa privesti viata ca pe un chin. E dreptul tau de a schimba directia, daca ai luat-o pe un drum gresit.

Refuza sa te lasi drenata de energie daca simti ca nu mai poti.

Tu, femeie frumoasa, ridica-te daca ai cazut pentru ca arati mai bine dreapta decat incovoiata.

Fii supla..ca personalitate si ca spirit. Si daca asta inseamna sa te retii de la ce-ti face rau fizic, emotional sau psihic, fa-o! Slabeste-ti sufletul de trecuturi apuse si viitoruri nestiute. Elibereaza-ti mintea de frici. Goleste-o de toate parerile altora si umpleti-o cu ale tale. Imbiba-ti inima de iubire pentru tine si crede! In tine..in ceea ce atragi. Razi! In hohote, cat de tare vrei, in public sau acasa. Bucura-te cum stii tu mai bine de fiecare moment.

Insa toate acestea nu le tranforma in obsesii. Fii gata sa renunti la ele oricand pentru ca altfel vor fi temnita ta vesnica.

Toti vrem, putini obtinem.

 Un lucru am invatat...nu te poti judeca decat pe tine. Nu ai cum sa o faci cu altul, nu ai cum sa spui despre o alta persoana ca judeca pe cineva, e impropriu spus. Tu te judeci pe tine propagand asupra celuilalt lucrurile care de fapt nu iti plac la tine. Iti judeci incapacitatea de a te ierta, ceea ce iti creaza un handicap social. Iti judeci neputinta de a trece peste anumite situatii, rezistenta in fata unor momente trecatoare, iar acestea iti vor invenina viata ca un arsenic... nedetectabil, daca se administreaza putin si des. Te va schilodi pana te vei vedea o victima a celorlalti. Toate astea de frica ta le faci, de frica propriei judecati. Iar fricile ne umbresc sufletul si ne intuneca mintea, acestea nemafiind capabile de a exterioriza emotii si ganduri pozitive despre ceilalti.

Ok. Toti suntem oameni. Ok, toti avem nevoi si toti vrem sa ni le satisfacem. Toti incercam sa facem fata provocarilor cum stim mai bine. Unii tolerand, altii ripostand, unii plecand, altii ramanand unde acumuleaza frustrari. Repet, toti! Nu exista exceptie. Insa am vazut tot mai des spunand "ma judeca ceilalti". NU! Nu te judeca nimeni. Sunt doar pareri... ale unui om, un alt om dintre miliarde de altii. Poate viata lor s-a intersectat cu a ta pe un segment infim de timp si spatiu. Tu dai importanta lucrurilor. Tu esti responsabil pentru perceptia mesajelor emise de ceilalti. Tu esti cel care decide cum raspunzi acestei perceptii. Asuma-ti aceasta putere pe care o ai.

Incearca sa faci o mica schimbare: in loc sa ii critici pe ceilalti, gaseste-le scuze. Si  lumea ti se va schimba!

Suflet regasit

Eh, am luat o pauza cam lunga de la scris.

Dar am realizat in aceasta pauza ca m-am regasit. Mi se facuse dor de mine, de sufletul meu exact cum este el.  Trebuie sa recunosc, nu-l mai vazusem de mult. Era asa de bine ascuns intre toate aparentele, pierdut in vieti care nu erau ale lui.

Dar usor usor s-a dus toata ceata care-l invaluia. A iesit la suprafata, ca o bula de aer din apa, ca lumina prin intuneric. Uitasem cat de generos si bland poate fi, cat de maiestuos in iubirile lui si cat de... plin... complet si perfect e.

Il mai vizitam din cand in cand serile, insa fara sa stau prea mult. Ma speria atata sinceritate. Ha, ha... si acum se mai lupta cu acuzele mele sau cele exterioare cum ca este prea franc, insa iese victorios ca o pasare Phoenix. Ii admir impetuozitatea cu care trece prin situatiile la care il expun pentru ca, doamne... cat de greu mi-a fost sa ii castig prietenia. Nu a fost usoara o astfel de aventura. Prietenia lui e castigata numai oferindu-i un singur lucru. Si el a inceput sa ma vada  ca muza pentru care traieste. M-a facut preoteasa credintelor lui si nu a avut nevoie de demonstratiile cu care ma minteam singura ca e ceea ce trebuie sa fac. Schimb pe schimb, imi ziceam. El nu are nevoie de toate tertipurile cu care noi, oamenii, ne mintim in societate. El nu-mi cerea decat sa fiu sincera cu mine si sa am incredere in el. Atat.

Intr-un final...toti devenim cine, de fapt, suntem.

Si credeam...

Si credeam ca te citesc, credeam ca esti una cu mine si ca te stiu ca pe sufletul meu.

Aveam dreptate... insa nu-mi dadeam seama ca nu-mi cunosteam propriul suflet. Era conturat doar de ceea ce credeam ca esti tu, doar de ceea ce vedeam eu in tine... si te vedeam perfect... si erai perfect. Insa culorile vii de altadata au palit si iluziile au disparut usor, usor.

Din acea tema vibrant colorata a ramas doar cromatica diafana, prafuita de amintiri in doi... si e acolo... undeva... vie... superba...

Si mi-am dat seama ca in biblioteca noastra de trairi eram doar abisuri, infinite, eternitati... iar eu..eu  citeam doar spatiile dintre randuri.

El, eu... Lui

Fidelitatea. Care este caracterizata cum? Fidelitatea sufletului sau a trupului? Pot fi amandoua. Pot fi LUI fidela cu trupul si infidela cu sufletul, in timp ce EL stie ca ii sunt fidela cu sufletul, insa niciodata nu-i apartin. Balanta isi inclina talerele in mod egal intre vinovatie si nevinovatie, intre EL si LUI... si ce doare mai tare?! Fidelitatea sau sentimentul peregrin? EL...stie! LUI...nu i-am spus inca. Si da, sunt infidela! Sunt infidela LUI, mie, sentimentelor mele si a tot ce as fi eu daca as fi cu EL.

Si totusi sunt fidela...infidelitatii mele.